Proteste în Bulgaria împotriva introducerii euro
Câteva mii de persoane au ieşit sâmbătă pe străzile din mai multe oraşe din Bulgaria pentru a protesta faţă de trecerea la euro, în condiţiile în care autorităţile se pregătesc să facă această tranziție de la 1 ianuarie 2026. Sofia aşteaptă o evaluare pozitivă din partea Băncii Centrale Europene şi a Comisiei Europene pe 4 iunie, pentru a determina cât de pregătită este să adopte moneda unică.
Dacă evaluarea va fi favorabilă, Bulgaria ar putea obţine în luna următoare aprobarea tuturor statelor membre pentru a renunţa la leva bulgărească şi a deveni cea de a 21-a ţară membră a zonei euro. Totuşi, proiectul de aderare este contestat de partidul de extremă dreapta „Renaşterea”, care a promis să scoată Bulgaria din NATO şi să renegocieze statutul de membru al Uniunii Europene. Acest partid, care reia poziţiile oficiale ale Kremlinului, a semnat recent un acord de cooperare cu partidul „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin.
În timpul protestelor din Sofia, manifestanţii, sprijiniţi de partidul „Renaşterea”, au blocat mai multe intersecţii şi au strigat sloganuri precum: „Protejăm leva bulgărească” şi „Viitorul aparţine statelor suverane”. Guvernul bulgar susţine că aderarea la euro va ajuta ţara să nu fie marginalizată în procesul decizional din cadrul UE şi va integra mai bine economia bulgară, orientată spre export, în blocul comunitar. Cu toate acestea, îngrijorările legate de creşterea preţurilor au generat diviziuni în rândul populaţiei; recentele sondaje indică faptul că mai puţin de jumătate dintre bulgari susţin trecerea la euro în 2026.
Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a cerut organizarea unui referendum pe tema aderării la euro și a exprimat îngrijorări cu privire la lipsa de pregătire a ţării, afirmând că aceasta ar putea agrava sărăcia. Radev a subliniat că protestele şi dezbaterile recente arată că cetăţenii doresc să fie ascultaţi, având în vedere că ei vor fi cei care se confruntă cu efectele acestei tranziţii.
Aderarea Bulgariei la zona euro ar urma să aibă loc la trei ani de la ultima extindere a zonei unice, când Croaţia a devenit cea de a 20-a ţară membră, în 2023. Începând cu 1 ianuarie 2002, milioane de europeni din 12 ţări au adoptat euro, renunţând la monedele naţionale, urmate ulterior de alte opt ţări.



