Stenogramele intrigante ale dosarului de trădare
Apar noi informații din dosarul DIICOT în care șase persoane sunt acuzate de trădare. Procurorii dețin, drept probe în dosar, stenograme ale discuțiilor și mesajelor trimise de inculpați de la Moscova în România. Aceștia sunt suspectați că au constituit o grupare cu scopul de a „ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”.
Conform unor surse judiciare, mesaje transmise în data de 30 ianuarie 2025 de la Moscova către România au fost comunicate de liderul Comandamentului „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, către un alt membru al grupării. Lupu Raul-Mihail a relatat: „Ce ne-a transmis (Adrian Robertin) Dinu. Ce-au zis rușii. Zice «Considerăm întreruperea alegerilor din România ca o lovitură de stat, dar în România există forțe care vor și pot restabili ordinarea și suntem gata să le susținem». Deci ne transmit prietenii noștri de dincolo.”
Acest membru al grupării îl informa pe liderul ideologic, generalul în retragere Radu Theodoru, despre mesajele care veneau de la Moscova. „Ne transmit prietenii noștri de acolo”, se refera gruparea la Rusia.
Un alt mesaj, tot din aceeași perioadă, vorbește despre „a primi undă verde”. Lupu Raul-Mihail a spus: „Zi venerabilului că mâine primesc verde de la ce am discutat și maxim iunie se întorc armele. Să fie cuminte și pe baricadă. Întreabă-l dacă are noutăți și dacă vrea să-mi transmită ceva (…) Am verde.”
Într-unul dintre aceste mesaje apare numele șefului serviciului secret militar al Ucrainei, Kirilo Budanov. Lupu Raul-Mihail transmite un mesaj venit de la Moscova, referitor la războiul din Ucraina și tratatul de pace la care încearcă să ajungă Europa. „Așa…astăzi, la ora 09:58 dimineața transmite Dinu: «Serghei Budanov – Serviciul Secret Ucrainean GUR, dacă până la vară nu facem pace, Ucraina dispare». Corect. Maxim august e pa UKR.”
Liderul organizației Comandamentul „Vlad Țepeș”, Adrian Robertin Dinu, a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile, la fel și un alt membru al grupării, care a avut mai multe vizite la Moscova. Alți patru inculpați din dosar sunt sub control judiciar.



