Strategia din spatele termenului de două săptămâni anunțat de Trump pentru o decizie de război
Donald Trump a decis să nu ia o decizie imediată cu privire la implicarea SUA în atacul Israelului asupra Iranului, stabilind un termen de până la două săptămâni. Această așteptare nu este neapărat un semn de slăbiciune; conform analizei CNN, un lider poate folosi acest timp pentru a evalua problemele critice.
Brett McGurk, fost oficial de rang înalt al Casei Albe, a declarat că o abordare diplomatică cu un termen limită ferm poate fi eficientă. „Dacă acesta este un termen limită ferm și până la sfârșitul celor două săptămâni fie avem nevoie de o soluție diplomatică, fie președintele este pregătit să folosească forța”, a afirmat el.
Cu toate acestea, istoricul imprevizibilității lui Trump ridică întrebări dacă acesta va utiliza timpul pe care l-a creat. În timpul mandatelor sale, Trump a impus adesea termene limită de două săptămâni în chestiuni controversate, dar adesea nu a acționat. Această strategie coincide cu tendința sa de a amâna deciziile dificile.
Recent, părea că Trump se pregătea să ordone atacuri asupra centralei nucleare iraniene de la Fordo, însă, după o analiză a opțiunilor, s-a retras. Criticii săi au început să folosească termenul TACO („Trump always chickens out” – „Trump mereu renunță”). Totuși, Trump acționează în lumea reală, unde viețile soldaților americani sunt în joc, iar riscurile geopolitice sunt mari.
Trump se confruntă cu o dilemă majoră de securitate națională, promițând că Iranul nu va obține niciodată o armă nucleară. Chiar dacă termenul de două săptămâni este stabilit, este posibil ca Trump să nu aibă altă opțiune decât să folosească forța militară. Aceasta este o decizie unică, cu implicații profunde.
Președintele își justifică pauza prin dorința de a explora opțiuni diplomatice, menționând că există o șansă substanțială pentru negocieri. Totuși, abilitățile sale în negocierile anterioare cu Iranul nu au fost concludente, ceea ce face progresele puțin probabile. Posibilele noi discuții între oficialii săi și liderii iranieni ar putea influența deciziile acestora.
Pentru a avea succes, Trump trebuie să-și modifice abordarea față de discuții. John F. Kennedy a învățat din criza rachetelor cubaneze că este esențial să se evite confruntările nucleare directe. Trump ar trebui să ofere Iranului o cale de ieșire care să le permită să salveze fața.
Karim Sadjadpour, cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace, a subliniat că Iranul are nevoie de o combinație de presiune economică, amenințare militară și izolare diplomatică, precum și o ieșire diplomatică care să le permită să cedeze fără a-și pierde onoarea.
Pauza lui Trump a lăsat Israelul să se întrebe ce acțiuni ar trebui să întreprindă. Guvernul Netanyahu ar putea folosi cele două săptămâni pentru a explora opțiuni de atac asupra instalațiilor nucleare iraniene. O astfel de acțiune ar fi riscantă și incertă.
În cele din urmă, această pauză îi oferă lui Trump timp pentru a evalua reacțiile interne la o posibilă acțiune militară, având în vedere că promisiunea sa de a evita implicarea SUA în războaie în Orientul Mijlociu este esențială pentru baza sa de susținători. Deși există riscuri, Trump ar putea avea marjă de manevră pentru a-și ghida adepții într-o direcție nouă.
