Tensiuni în Rusia după avertismentul lui Zelenski privind atacurile asupra paradei lui Putin de 9 mai
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat sâmbătă că, în cazul în care Ucraina ar ataca Moscova în timpul festivităţilor consacrate victoriei în cel de-al doilea război mondial, pe 9 mai, „nimeni nu poate garanta” supravieţuirea Kievului până pe 10 mai. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare a focului de trei zile în luna mai, pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice şi a aliaţilor în cel de-al doilea război mondial. Armistiţiul va include zilele de 8 mai, 9 mai – când Putin va găzdui lideri internaţionali, inclusiv pe preşedintele chinez Xi Jinping – şi 10 mai, conform Kremlinului.
Răspunzând la oferta Moscovei de încetare a focului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că este pregătit pentru un armistiţiu de 30 de zile, subliniind că doreşte un acord pe termen lung, nu o scurtă pauză, ceea ce Putin a exclus deja.
Zelenski a subliniat că Ucraina nu poate garanta siguranţa demnitarilor străini care vor participa la tradiţionala paradă a victoriei din 9 mai, menţionând că „nu putem fi responsabili pentru ceea ce se întâmplă pe teritoriul Federaţiei Ruse”.
Medvedev a calificat declaraţia lui Zelenski drept o „provocare verbală” şi a subliniat că nimeni nu a cerut garanţii de securitate de la Kiev pentru evenimentele din 9 mai. „(Zelenski) înţelege că, în cazul unei provocări reale de Ziua Victoriei, nimeni nu va putea garanta că Kievul va apuca ziua de 10 mai”, a scris Medvedev pe canalul său oficial de Telegram.
Medvedev a criticat, de asemenea, afirmaţia preşedintelui Donald Trump că SUA au făcut mai mult decât orice altă ţară pentru victoria în cel de-al doilea război mondial, numind-o „prostie arogantă”. Trump a afirmat că SUA vor marca victoria aliaţilor în cel de-al doilea război mondial pe 8 mai, ziua în care Germania a capitulat în 1945.
„Poporul nostru a sacrificat 27 de milioane de vieţi ale fiilor şi fiicelor sale în numele distrugerii fascismului blestemat. Prin urmare, Ziua Victoriei este a noastră şi este 9 mai! Aşa a fost, aşa este, aşa va fi mereu!”, a adăugat Medvedev.



