Toate conexiunile aeriene între București și Tel Aviv au fost suspendate!
Cinci zboruri pe relaţia Bucureşti – Tel Aviv şi retur au fost anulate vineri, din cauza situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu. Conform informațiilor oficiale, au fost anulate cursele WizzAir 3257 Bucureşti-Tel Aviv şi 3258 Tel Aviv – Bucureşti. De asemenea, zborul Fly Lili 9140 Tel Aviv – Bucureşti a fost de asemenea anulat.
Alte curse afectate sunt EL AL 573 Tel Aviv-Bucureşti şi 574 Bucureşti-Tel Aviv. Această decizie vine pe fondul escaladării tensiunilor în regiune, Israelul lansând vineri noaptea un atac major asupra Iranului, denumit operaţiunea „Rising Lion”, care vizează programul nuclear al Iranului și se preconizează că va dura mai multe zile. În răspuns, Iranul a amenințat cu represalii severe.


