Transformarea transparenței în simulacru
Toni Neacșu, fost judecător CSM, acuză actuala guvernare de un asalt fără precedent asupra rigorii legislative, susținând că „noaptea, ca hoții” nu mai este doar un slogan, ci o metodă standard de operare. Proiectele legislative complexe, de zeci de pagini, sunt adoptate cu forțaj, ignorând criticile de neconstituționalitate evidențiate în avizele interguvernamentale.
Haos legislativ și avize ignorate
Neacșu descrie spectacolul din spatele ușilor închise ca fiind unul al disperării și al diletantismului. Avizele interguvernamentale, care ar trebui să asigure calitatea legilor, s-au transformat în haos legislativ. Specialiștii din ministere au ridicat semnale de alarmă, dar mașinăria politică a continuat fără ezitare.
Control extern forțat și democrație subminată
Filtrele de control extern, precum Consiliul Legislativ și CES, au fost trecute cu vederea. Neacșu subliniază că aceste organisme, care ar trebui să fie consultative, au devenit simple obstacole birocratice ce trebuie depășite pentru a avansa proiectele legislative problematice.
Guvernarea prin decrete și starea de urgență permanentă
Neacșu compară actuala situație cu cele mai întunecate perioade recente, afirmând că România este condusă din nou prin metode specifice stării de urgență. Guvernul, condus de premierul Bolojan, acționează prin OUG, ceea ce reduce Parlamentul la un simplu spectator al unei piese scrise într-un singur birou.
Capcana juridică a ordonanțelor de urgență
Odată adoptate, ordonanțele de urgență intră imediat în vigoare, ceea ce face ca efectele lor să nu poată fi suspendate, chiar dacă Avocatul Poporului le contestă la CCR. Neacșu sugerează că premierul Bolojan nu se teme de controlul constituțional, ceea ce ridică întrebări serioase cu privire la independența judiciară.
Rolul Parlamentului și perspectiva democratică
Parlamentul are o ultimă oportunitate de a respinge sau modifica ordonanțele, ceea ce ar reprezenta un test crucial pentru democrația românească. Cu toate acestea, Neacșu își exprimă pesimismul, afirmând că, în condițiile actuale, reforma administrativă va rămâne în istorie nu prin eficiență, ci prin brutalitatea impunerii sale.
În concluzie, metoda actuală de guvernare ridică semne de întrebare asupra viitorului democrației și al transparenței legislative în România, subliniind riscurile asociate cu o concentrare excesivă a puterii executive.
