Tragedie în Giurgiu: Un băiețel de 3 ani și 8 luni a murit după o cădere de la etajul șapte
Un copil de trei ani şi opt luni a decedat luni seară, după ce a căzut de la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Giurgiu. Poliţia a demarat verificări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Giurgiu, Poliţia municipiului Giurgiu a fost sesizată, luni seară, prin apel 112, de către o femeie care a anunțat că pe şoseaua Bucureşti, lângă un imobil, se află un copil în stare de inconştienţă. Din primele cercetări, a reieşit că minorul ar fi căzut de la etajul 7 al locuinţei.
În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical prezent la faţa locului, a fost constatat decesul copilului. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Giurgiu pentru efectuarea autopsiei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili toate cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.



