Tragedie în Indianapolis: o tânără a fost omorâtă, iar șase persoane au fost rănite
O fată a fost ucisă și alte șase persoane au fost rănite într-un atac armat produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Indianapolis, unde mii de oameni veniseră să asiste la un foc de artificii. Incidentul a avut loc în jurul orei locale 01:27, în timp ce polițiștii investigau mai multe tulburări apărute în centrul orașului.
Una dintre victime, o fată minoră, a fost declarată moartă la fața locului. Cinci dintre persoanele rănite au fost transportate la spital, iar o a șasea s-a prezentat singură la o unitate medicală. Autoritățile au confirmat că două dintre persoanele rănite sunt minore, dar nu au oferit detalii suplimentare despre vârstele și starea de sănătate a acestora.
Șeful poliției din Indiana, Chris Bailey, a declarat: „Un copil a murit în această seară, este inacceptabil”, condamnând violența recurentă din centrul orașului, unde, potrivit lui, tot mai des sunt implicați tineri. De asemenea, a criticat părinții care au permis ca „sute de copii nesupravegheați” să iasă noaptea în oraș.
Aproape 20 de persoane au fost arestate, iar polițiștii au confiscat mai multe arme de foc de la minori, inclusiv o pușcă de asalt. Chris Bailey a menționat că majoritatea oamenilor prezenți la festivități au plecat pașnic, însă unii au provocat tulburări, ceea ce a dus la intervenția forțelor de ordine.
Violențele armate rămân frecvente în Statele Unite, unde legislația privind armele este permisivă în multe state, în ciuda sprijinului public larg pentru o reglementare mai strictă.



