Tragedie pe străzile Galațiului: Un tânăr de 20 de ani își pierde viața în urma unei bătăi brutale; doi atacatori, reținuți
Un tânăr de 20 de ani din județul Galați a murit după ce a fost bătut cu bestialitate de trei indivizi, în plină stradă, în fața unui bloc din localitatea Bărești. Incidentul a avut loc după ce victima participase la un majorat. Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
Doi dintre atacatori au fost arestați preventiv, iar al treilea este cercetat sub control judiciar. Cei trei suspecți, cu vârste între 18 și 21 de ani, nu erau invitați la petrecere. Aceștia l-au atacat pe tânăr cu pumnii și picioarele, iar anchetatorii susțin că loviturile aplicate au fost atât de violente încât i-au provocat decesul.
Audierile în acest caz au durat ore întregi. Procurorii au stabilit că unul dintre agresori, deși a participat la bătaie, nu a fost implicat direct în omor. Acesta a fost pus sub acuzare pentru loviri și alte violențe, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind plasat sub control judiciar și interdicția de a părăsi țara.
Cei doi tineri acuzați de omor calificat au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Până în prezent, anchetatorii nu au comunicat un motiv clar al faptei.



