Traian Băsescu ar putea recăpăta privilegiile de fost șef de stat. Hotărârea Curții Constituționale

Moderator
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Traian Băsescu ar putea recăpăta privilegiile de fost șef de stat

Fostul președinte Traian Băsescu își poate reprimi privilegiile de fost șef al statului, inclusiv vila de protocol și protecția de la SPP, care îi fuseseră retrase după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-a declarat fost colaborator al Securității. Curtea Constituțională a României a declarat marți drept neconstituțională legea în baza căreia i-au fost retrase aceste privilegii lui Băsescu.

„Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr. 243/2021 pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, în ansamblul său, este neconstituțională, fiind contrară prevederilor constituționale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, și ale art. 15 alin. (2), din perspectiva lipsei dispozițiilor tranzitorii, precum și a caracterului retroactiv al acestei legi”, se arată în comunicatul CCR.

Traian Băsescu a contestat, cu trei ani în urmă, la Curtea Constituțională modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foștilor președinți, inclusiv vila de protocol de la RA-APPS și dispozitivul de protecție al SPP. Curtea de Apel București a admis o cerere a lui Băsescu și a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foștii președinți își pierd privilegiile dacă au în justiție o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

În octombrie 2021, Legea 406/2001 a fost modificată, fiind introdus un nou articol care stipulează că foștii președinți pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanță a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Băsescu a primit în luna martie, la instanța supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securității și a fost nevoit să părăsească vila de protocol, iar SPP l-a anunțat că nu mai beneficiază de dreptul la protecție și pază.

- Publicitate -
Ad Image

Având în vedere că judecătorii de la CCR au declarat neconstituționale modificările aduse Legii 406/2001, Traian Băsescu își va recăpăta privilegiile.

În calitate de șef al statului, în perioada 2004 – 2014, Traian Băsescu a beneficiat de o serie de privilegii, inclusiv o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, indemnizație și dispozitiv de protecție și pază de la SPP.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *