Trump a restricționat accesul la informații confidențiale pentru Joe Biden și alte figuri importante
Preşedintele american Donald Trump a implementat vineri decizia de a retrage accesul la informaţii clasificate pentru predecesorul său, Joe Biden, dar și pentru mai multe personalităţi democrate. Printre cei afectați se numără Biden, membri ai familiei sale, fosta vicepreşedintă Kamala Harris, Hillary Clinton, fost secretar de stat și candidată în 2016, fostul şef al diplomaţiei Antony Blinken și fostul consilier pentru securitate naţională Jake Sullivan.
Într-o notă adresată oficialilor americani de rang înalt, distribuită de Casa Albă, Trump a specificat că informațiile confidențiale nu mai trebuie transmise celor menționați pe listă. „Prin prezenta, cer fiecărui şef de departament executiv sau de agenţie (…) să revoce toate autorizaţiile de securitate în vigoare deţinute de persoanele menţionate mai sus”, a scris Trump.
De obicei, foştii preşedinţi americani şi oficialii din domeniul securităţii naţionale păstrează accesul la informaţii sensibile. Trump a justificat această măsură afirmând că a fost inspirat de acțiunea similară pe care Joe Biden a avut-o împotriva sa în 2021.
De menționat că Donald Trump a fost acuzat de compromiterea securităţii naţionale prin păstrarea unor documente, inclusiv planuri militare sau informaţii despre arme nucleare, în reşedinţa sa privată după sfârşitul mandatului său, dar cazul a fost închis după victoria sa în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Pe lângă personalităţile democrate menţionate, lista publicată de Casa Albă include și numele lui Liz Cheney, fostă membră republicană a Camerei Reprezentanţilor și critică vehementă a lui Trump.



