Trump afirmă că amnistiile oferite de Biden înainte de finalizarea mandatului sunt nule și neavenite

B.M.
Moderator B.M.
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Trump afirmă că amnistiile oferite de Biden înainte de finalizarea mandatului sunt nule și neavenite

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că graţierile preventive acordate de predecesorul său Joe Biden cu puţin timp înainte de încheierea mandatului acestuia nu sunt valabile. Cu câteva ore înainte ca Trump să-şi preia mandatul, pe 20 ianuarie, Joe Biden a acordat o serie de graţieri preventive pentru aleşi şi funcţionari, având scopul de a-i proteja „de urmăriri judiciare nejustificate şi motivate politic”.

Biden le-a acordat protecţie fostului şef al Statului Major, generalul Mark Milley, şi fostului arhitect al strategiei Casei Albe contra Covid-19, dr. Anthony Fauci, precum şi aleşilor şi funcţionarilor implicaţi în comisia de anchetă privind asaltul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021.

„«Graţierile» pe care adormitul de Joe Biden le-a acordat comisiei nealese sunt prin prezenta declarate nule, neavenite și fără efect”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social, în noaptea de duminică spre luni.

Trump a acuzat în mod nefondat membrii comisiei că sunt vinovaţi pentru propriile graţieri, fără a avea cunoştinţă de acestea din partea lui Joe Biden, afirmând că ei ar face „obiectul unei anchete la cel mai înalt nivel”. Implicaţiile juridice ale acestor afirmaţii nu sunt deocamdată clare.

- Publicitate -
Ad Image

În decembrie anul trecut, preşedintele SUA de la acea vreme, Joe Biden, a comutat în închisoare pe viaţă sentinţele pentru 37 din 40 de deţinuţi federali condamnaţi la moarte. De asemenea, el a anunţat graţierea a 39 de persoane condamnate pentru infracţiuni neviolente şi comutarea sentinţelor pentru alte aproape 1.500 de persoane care efectuau pedepse lungi cu închisoarea.

Joe Biden a fost criticat după ce, la începutul lunii decembrie, a semnat o graţiere necondiţionată pentru fiul său, Hunter Biden, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare a lui Biden că nu va face acest lucru. Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzaţii fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce fusese găsit vinovat de acuzaţii legate de deţinerea de arme şi consumul de droguri. Sentinţele urmau să fie anunţate mai târziu în decembrie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *