Ursula von der Leyen și Donald Trump, întâlnire surpriză la funeraliile papei Francisc
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a întâlnit sâmbătă la Roma cu președintele SUA, Donald Trump, aceasta fiind prima lor conversație față în față de la revenirea lui Trump la Casa Albă pentru un al doilea mandat. Cei doi au convenit să se întâlnească din nou la o dată ulterioară, a anunțat o purtătoare de cuvânt comunitară.
Un videoclip publicat de cotidianul italian La Stampa îl arată pe Trump, însoțit de soția sa Melania și de alți lideri, dând mâna cu von der Leyen și purtând o conversație scurtă și cordială în mulțimea adunată la Vatican.
Oficialități cu rang înalt ale Comisiei Europene au încercat timp de două luni să organizeze o întâlnire bilaterală între von der Leyen și Trump, fără succes. Până sâmbătă, cei doi nu se întâlniseră oficial de la revenirea lui Trump la Casa Albă în ianuarie. Înaintea vizitei lui von der Leyen la Roma, un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că, dacă „se va ivi ocazia” de a se întâlni cu Trump, aceasta va fi „fructificată”.
Nu au fost oferite detalii despre discuția de sâmbătă, care vine într-un moment de tensiuni comerciale între UE și SUA, în urma taxelor vamale decise de Trump, care fac în prezent obiectul negocierilor. Potrivit comisarului european pentru comerț, Valdis Dombrovskis, care s-a aflat vineri la Washington, mai este „mult de lucru” înainte de a se ajunge la un acord cu SUA. El a observat că „lipsa de claritate” a așteptărilor americane face discuțiile deosebit de dificile.
Președintele Trump nu își ascunde dezgustul față de UE și preferă să discute mai degrabă separat cu liderii statelor membre decât cu oficialitățile de la Bruxelles. Statele Unite au impus luna trecută taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, indiferent de țara de origine. În răspuns, statele UE au aprobat pe 9 aprilie un set de taxe de retorsiune între 10% și 25% asupra unei serii de produse americane, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre.
În a doua etapă, Trump a anunțat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile, la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu SUA. Taxele vamale pentru produsele importate din țările UE au ajuns astfel la 20%, în timp ce pentru produsele importate din China, procentul a fost inițial de 34%, ajungând între timp la 145% după o spirală de represalii reciproce.
Trump a declarat pe 9 aprilie că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, cu excepția celor aplicate Chinei, după ce numeroase țări au solicitat negocieri cu Washingtonul. În urma acestui anunț, Comisia Europeană a decis să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite pe 9 aprilie ca represalii față de taxele impuse de SUA.
Înmormântarea Papei Francisc a adus la Roma zeci de lideri mondiali pentru evenimentele de sâmbătă din Piața Sfântul Petru, creând oportunități pentru discuții informale. Sâmbătă dimineață, Trump a purtat discuții cu Volodimir Zelenski, prima întâlnire față în față a celor doi de la schimbul de replici tensionat din Biroul Oval al Casei Albe, la sfârșitul lunii februarie.



