Violenta la Spitalul Județean Focșani
O angajată a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” din Focșani a fost lovită de un pacient în Unitatea de Primiri Urgențe, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Incidentul s-a petrecut pe 22 aprilie, când o femeie în vârstă de 48 de ani a fost agresată de un bărbat de 53 de ani, din comuna Vânători. Poliția a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 652, alineatul 2, din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
La câteva zile după acest incident, pe 26 aprilie, polițiștii au fost solicitați din nou, după ce un bărbat de 46 de ani a manifestat un comportament recalcitrant la secția UPU a spitalului. În urma intervenției, acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, cu amendă în valoare de 1.400 de lei.
În scopul întăririi securității și menținerii ordinii publice, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a dispus măsuri suplimentare. Acestea includ verificarea și instruirea periodică a personalului de securitate din cadrul societății care asigură serviciile de securitate ale spitalului. Instituțiile de interes public, inclusiv Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, au obligația de a-și asigura măsurile de securitate proprii, în baza unei analize de risc efectuate de evaluatori specializați.
Măsurile de securitate pentru această categorie de obiective presupun existența unui sistem de alarmă, a unui sistem de supraveghere video și a unui sistem de control al accesului, fie prin personal, fie prin echipamente tehnice, dimensionarea și implementarea acestora realizându-se conform raportului de evaluare a riscurilor.
Pentru prevenirea producerii oricăror evenimente, la nivelul Poliției Municipiului Focșani au fost dispuse măsuri suplimentare pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Astfel, polițiști, jandarmi și polițiști locali efectuează zilnic activități de patrulare și staționare în zona Spitalului Județean, inclusiv în curtea interioară. Aceste activități includ interacțiunea cu cadrele medicale pentru identificarea rapidă a eventualelor riscuri.
În cazul în care există un conflict la nivelul unității medicale, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea dispune măsuri suplimentare, inclusiv relocarea forțelor de ordine în zona respectivă, pentru prevenirea escaladării situației și menținerea ordinii publice.



